Țara din Europa care riscă să rămână fără locuitori. Motivul HALUCINANT pentru care se întâmplă așa ceva

Țara din Europa care riscă să rămână fără locuitori. Motivul HALUCINANT pentru care se întâmplă așa ceva
Publicat: 29/06/2024, 12:03

Albania, una dintre cele mai frumoase țări din Europa, are o populație de numai 2.402.113 de locuitori. Potrivit rezultatelor celui mai recent recensământ naţional publicat vineri, țara numără cu 419.831 mai puţini decât în 2011, informează AFP.

„Populaţia rezidentă a Republicii Albania se ridica pe 18 septembrie 2023 la 2.402.113 de persoane, o scădere de circa 420.000 de persoane în raport cu recensământul din 2011. Un declin continuu începând din anii 1990, cauzat în mare parte de emigrare”, potrivit raportului elaborat de Institutul de Statistică din Albania (Instat).

Acest recensământ a permis pentru prima dată locuitorilor să se declare de origine bulgară sau bosniacă – în plus faţă de categoriile preexistente (grec, rrom, egiptean). Dintre aceştia, 7.057 s-au declarat bulgari şi 2.963 bosniaci.

Recensământul din 2023 este al 12-lea recensământ din ultimii 100 de ani în Albania.

Înainte de anii 1990 şi căderea regimului comunist al lui Enver Hoxha, unul dintre cele mai aspre din lume, Albania a cunoscut o constantă creştere demografică, potrivit Agerpres.

În perioada care a urmat, marcată de o criză economică fără precedent în 1997, o prăbuşire a natalităţii şi o emigrare în masă, şi până astăzi, Albania a văzut plecând în medie 50.000 de albanezi pe an, potrivit Instat.

Sursa foto: Shutterstock

Elena Popescu
Elena Popescu iubește jurnalismul încă din adolescență, atunci când și-a descoperit pasiunea pentru scriitură. Primul job a fost la numai 21 de mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O mitralieră telecomandată, similară cu cea din filmul „Șacalul”, cu Bruce Willis, este produsă de...
Regina Întunericului rupe tăcerea, la o zi după înmormântarea secretă a lui Prigoană: 'Nu și-a...
S-a despărțit cuplul anului din tenisul mondial. Gestul rusoaicei Anna Kalinskaya, după ce Jannik Sinner...
Magnatul american care cheltuie milioane de dolari anual pentru a trăi veșnic, de nerecunoscut: „Fața...
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea...
Povestea incredibilă a „celui mai modificat om din lume”. S-a mutat în altă țară ca...
A dispărut ca prin magie: O femeie i-a păcălit pe toți membrii unui club de...
Ce a apărut la mormântul lui Silviu Prigoană, la o zi după înmormântare: 'Nu trebuie...
Nu mai cumpăra ACESTE 7 alimente congelate. Se găsesc în toate supermarketurile din România! Ce...
Muncitori înghițiți de pământ la Săpoca, în Buzău. Trei au fost scoși în viață, al...
Iasmina, fata de 14 ani care s-a sinucis, postare CIUDATĂ pe Facebook înainte să-și ia...
Ce se va întâmpla cu pensia de urmaș după moartea lui Silviu Prigoană. Cum vor...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Ce fel de dubă poți să conduci cu permis Categoria B?
Senatori americani cer o anchetă privind legăturile lui Elon Musk cu Rusia
SOARELE ar putea avea o altă COMPOZIȚIE decât se credea până acum!
Avertisment oficial pentru clienții cu cont și card la Banca Transilvania: Rămâneți fără bani!
Fă-ți pufuleți acasă. E simplu și rezultatul va fi gustos
Prima reacție a UEFA după ce Kosovo a abandonat meciul cu România. Mihai Stoichiţă asigură...
Văduva lui Silviu Prigoană, declarații bombă după decesul omului de afaceri
Adriana Bahmuțeanu, din ce în ce mai afectată de faptul că nu își poate vedea...
Cine este Igor Cuciuc, interpretul de muzică populară care și-a pierdut fiica de doar 17...
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că...
Exercițiile fizice, în special cele de forță, antrenează și neuronii, nu doar mușchii